Lecții pentru 2026 – Cătălin Apetri (CGA Home Consulting): „Oamenii și-au păstrat interesul pentru locuințe, chiar dacă au avut costuri de finanțare mai mari” - Horizon City

Lecții pentru 2026 – Cătălin Apetri (CGA Home Consulting): „Oamenii și-au păstrat interesul pentru locuințe, chiar dacă au avut costuri de finanțare mai mari”

Forbes România i-a invitat pe unii dintre cei mai importanți manageri și antreprenori să răspundă unui scurt chestionar, într-un moment complicat din toate punctele de vedere: economic, social și geopolitic. Pentru că, până la urmă, în ciuda dificultăților, rămân lecțiile de business și de viață.

Cătălin Apetri, CEO al CGA Home Consulting și Director de Dezvoltare pentru România al investitorului Ghai Sant Ram

Forbes: Care este cuvântul ce caracterizează cel mai bine anul 2025?

Cătălin Apetri: „Lansare”. A fost anul în care proiectul HORIZON CITY a ieșit oficial în piață și a început să își facă simțită prezența într-un București aflat într-una dintre cele mai intense perioade de dezvoltare rezidențială din ultimul deceniu. Proiectul, amplasat pe Bulevardul Pipera și construit pe aproape 23.000 de metri pătrați de teren, a atras atenția nu doar prin dimensiune, ci și prin concept, cu aproape șapte sute de apartamente, zone verzi generoase și o structură care pune accent pe lumină naturală, confort și conectivitate. HORIZON CITY este un proiect care completează lipsurile zonei, într-un moment în care extinderea Magistralei M2 este tot mai aproape de a fi implementată, iar infrastructura din nordul Capitalei intră într-o etapă accelerată de modernizare, cu investiții precum viitorul pasaj Petricani, estimat la patru sute de milioane de lei.

Forbes: Care au fost motivele dvs. de îngrijorare pentru afacerea pe care o conduceți în anul 2025? Care sunt rezultatele activității companiei/grupului, comparativ cu estimările de la începutul anului?

Cătălin Apetri: A existat preocupare, desigur, pentru evoluția dobânzilor, mai ales că IRCC a avut o creștere în 2025, de la nivelul de 5,66% la început de an, spre 6,06% acum. Dar oamenii și-au păstrat interesul pentru locuințe, chiar dacă au avut costuri de finanțare mai mari. În plus, fluctuațiile costurilor materialelor și noile măsuri fiscale au adus și ele o doză de incertitudine privind puterea de cumpărare a clienților.
Cu toate acestea, interesul pentru proiectul HORIZON CITY este unul în creștere, pe măsură ce construcția avansează, iar rezultatele devin tot mai vizibile atât pentru clienții finali, cât și pentru investitori.

Forbes: Cum au influențat crizele suprapuse, situația geopolitică, continuarea războiului din Ucraina, și perspectiva noilor măsuri fiscal-bugetare activitatea companiei dvs.?

Cătălin Apetri: Pentru noi, efectele tensiunilor geopolitice și ale schimbărilor fiscale s-au tradus printr-o mai mare prudență în luarea deciziilor. Avem însă un proiect finanțat integral din surse proprii, astfel că riscurile externe nu afectează evoluția proiectului HORIZON CITY, lucru extrem de apreciat de către cei interesați de o investiție în ansamblul care se ridică acum pe Bulevardul Pipera.

Forbes: Care sunt punctele tari și punctele slabe ale mediului de afaceri din România în contextul social și economic actual?

Cătălin Apetri: România continuă să fie o piață atractivă pentru investiții rezidențiale, datorită cererii constante pentru locuințe moderne și eficiente energetic. Segmentul middle-up, din care face parte și HORIZON CITY, s-a dovedit, în ultimii ani, a fi cel mai stabil.

În același timp, provocările rămân pregnante. Instabilitatea legislativă, birocrația și infrastructura încă nealiniată la ritmul real de urbanizare continuă să fie bariere.

Forbes: Ce așteptări aveți de la autoritățile române?

Cătălin Apetri: Așteptăm consecvență și o colaborare reală între autorități și mediul privat. Infrastructura este fundamentul oricărei dezvoltări durabile.

Forbes: Care considerați că vor fi cele mai mari provocări la nivel mondial, dar și pentru industria/domeniul în care activați, în anul 2026?

Cătălin Apetri: În industria imobiliară românească, provocarea majoră va fi păstrarea echilibrului între sustenabilitate, accesibilitate și profitabilitate. Costurile de construcție sunt, din păcate, pe un trend de creștere care nu dă semne de calmare, iar cerințele cumpărătorilor privind eficiența energetică devin mai stricte în fiecare an.

Știrea a apărut în: